Volumul Addenda, care încheie seria nouă, vine să completeze și să întregească bine-cunoscutul corpus de izvoare narative cu însemnările călătorilor care au străbătut spațiul locuit de români de la începutul secolului al XIX-lea până în 1878 şi care din varii motive nu au făcut obiectul volumelor deja editate. Prin destoinicia și insistența colectivului de lucru și din dorința de a oferi un tablou complex al realităților acelor vremuri, volumul Addenda reunește relatările a 49 de călători.
Pe lângă cei despre care aveam informații că au străbătut teritoriul locuit de români și ale căror note și observații au necesitat un efort deosebit pentru a fi depistate, traduse și cuprinse în volumul de față, se găsesc și nume noi, ca de pildă: englezii William Jesser Coope, ofițer, omul de știință Andrew Frederick Crosse și magistratul Frederick John Monson, ofițerul scoțian Alexander Fisher MacIntosh, librarul maghiar Samuel Ludvigh, americanii Clemuel Green Ricketts și Januarius Aloysius MacGahan, geologul și mineralogul ceh Karl Ferdinand Peters, preocupat de evoluția geologică a Dobrogei, austriacul Sigismund Wallace și persanul Haj Sayyâh.