Lucrarea doamnei Ana Vîrlan are meritul de a organiza materia, cu forţa răbdătoare a unui biograf – extraordinar de atent (cum altfel?) la toate mijloacele prin care subiectul său, un personaj reconstituibil prin scrierile sale ,,dialogale”, în amintiri, prin biais-ul ficţiunii, al autoficţiunii sau al autobiografiei, parcurge istoria unei vieţi împărţite între România de tinereţe, America exilului şi revenirea în Țară. Cu inteligenţă şi ştiinţa izolării momentelor capitale, cu intuiţia faliilor existenţiale ale vieţii scriitorului, urmărit până la lectura de pe „patul de moarte”, autoarea îşi construieşte volumul pe aceşti versanţi care privesc delimitarea operei în funcţie de călătoria reversibilă, dar centrală şi fundamentală, exilul. Devin, astfel, pertinente în istoria individuală a formării, a carierei literare şi critice, de teoretician şi profesor de literatură ,,mondială”, etapele numite, după sensurile înaintării şi adăstării, pre-exil, exil, post-exil. Autoarea urmăreşte cu mare empatie şi exprimă în nuanţe psihologice, împrumutate de bună seamă inteligenţei disociative a personajelor, dislocarea şi ancorarea, într-o altă viaţă sensibil ,,rescrisă”, ale lui Matei Călinescu...
Lăcrămioara PETRESCU
Indiferent din ce perspectivă am privi studiul elaborat de către Ana Vîrlan, două caracteristici se impun cu forţă de axiomă: izostazia teoretico-hermeneutică şi monumentalitatea. Covalente, de bună seamă, aceste calităţi comunică armonios cu opera studiată: de fapt, ele ilustrează subiacent afinitatea intelectuală a autoarei cu singularitatea complexă a lui Matei Călinescu, îndeosebi în privinţa exhaustiunii. Aşa stând lucrurile, ţine de evidenţă că ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai solide monografii din foarte bogata deja tradiţie a şcolii ieşene [...] Edificând prima monografie, în sensul plin al termenului, despre Matei Călinescu, Ana Vîrlan se înscrie pe această nobilă orbită, confirmând totodată calităţile unui cercetător de elită.
Pompiliu CRĂCIUNESCU
Monografia Matei Călinescu între literatură şi critica literară, elaborată de doamna Ana C. Vîrlan, face dovada unui discurs critic care a asimilat organic stilul discreţiei şi ritmul duminical al dicţiei mateicălinesciene, îmbrăcând în veşmânt sobru pasiunea ideii, deloc ezitante judecăţi de gust şi valoare, decupaje de o densitate sapienţială, aproape antologică, procesualitatea lecturii bine temperate de căutarea esenţialului şi de selectarea referinţelor de autoritate, nu în ultimul rând (ba chiar în primă instanţă), verdictul moral asumat fără mânie şi părtinire, decantat în urma unor îndoieli consumate, tăcut, în afara spaţiului de analiză.
Roxana PATRAŞ