În volumul Amintiri din chirurgie, Irinel Popescu, celebru chirurg și om de cultură, evocă ultima jumătate de veac de istorie a medicinei românești, evenimente și personalități care au marcat această perioadă de suferințe și speranțe, de schimbări spectaculoase și febrile căutări, de statuare a unor noi direcții în medicina românească. […]
Cititorul va descoperi, dincolo de evenimentele și situațiile invocate, farmecul unei personalități complexe, polivalente, omul viu, „pipăibil cu mâna”, vorba marelui nostru confrate Nichita Stănescu. Fiindcă Irinel Popescu, chirurgul român care a realizat, în anul 2000, prima operație de transplant hepatic din România și, mai apoi, și din Basarabia, cel care a creat și a consacrat la Clinica de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni o școală în acest domeniu, unde s-au realizat, pe parcursul a peste două decenii, toate tipurile de transplant hepatic; Președintele Academiei de Științe Medicale din România, Directorul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic la Institutul Clinic Fundeni, Profesorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și al Universității „Titu Maiorescu” din București nu e doar un nume de referință în medicina și în știința medicală românească, ci și un important om de cultură, care a publicat studii monografice și eseuri, albume și culegeri de texte, rezultate din conferințele și simpozioanele pe care le-a organizat; a realizat, în colaborare cu alte personalități ale literaturii și culturii române, proiecte editoriale de referință.