Selecția aceasta le poate fi utilă cercetătorilor și celor interesați de fenomenul românesc, ca un sprijin care să ajute la aprofundarea ulterioară a studiilor.
Scopul selecției de texte din Boabe de grâu a fost, de la bun început,
să (re)aduc în atenția cititorilor actuali articolele, scrise acum peste nouăzeci de ani, care se înscriu în sfera folcloristicii, a etnografiei sau a etnologiei, întrucât de multe ori întoarcerea pe urmele înaintașilor este o cale sigură pentru a găsi resurse de analiză, viziuni proaspete, care, din diferite motive, au fost trecute cu vederea la momentul publicării. De aceea, după cum e de așteptat, secțiunea dedicată lor este de departe cea mai extinsă.