Mihai Chişu este licenţiat al primei serii a Facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1998) şi absolvent al unui masterat în Comunicare Managerială şi Resurse Umane (2006) organizat de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Din anul 2016 este doctor în Ştiinţe Economice la Academia de Studii Economice, Bucureşti.
A fost câştigătorul competiţiei „Brokerul anului”, iniţiate în 2007.
Cu o activitate de peste 20 de ani în domeniul pieţelor de capital locale şi internaţionale, este unul dintre cei mai apreciaţi brokeri din piaţa de capital autohtonă, fiind implicat de-a lungul carierei în multiple privatizări, listări de companii, achiziţii şi oferte publice de acţiuni.
A participat la conferinţe şi seminarii internaţionale în New York, Bucureşti, Varşovia, Viena, Zagreb.
Experienţa acumulată în domeniul pieţelor financiare l-a recomandat în anul 2017 pentru postul de consilier personal al prim-ministrului, cu însărcinarea de a pune la dispoziţie puncte de vedere, studii şi opinii pe teme economice de specialitate.
Actualmente, Mihai Chişu deţine poziţia de CEO la Governance Partners şi coordonează implementarea soluţiei inteligente eVOTE pentru adunările generale ale acţionarilor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti.