Având în vedere totalitatea textelor poetice cunoscute până astăzi, și evoluțiile politice din acea perioadă, se pot stabili trei perioade distincte în creația labișiană: anii 1950–1953 – când predomină poemele cu spirit revoluționar, ce proslăvesc idealurile comunismului, 1953–1955 – perioadă de aparentă liberalizare survenită după moartea dictatorului sovietic, când în România sunt din nou admiși în literatură T. Arghezi, G. Călinescu, Ion D. Sârbu, când tânărul Nicolae Labiș publică cu preponderență poezii lirice, între care și capodopera sa – Moartea căprioarei – și anul 1956 –
al decepției față de idealurile comuniste, al opoziției și disidenței față de regimul totalitar.
Valeriu Matei
