Volumul de față constituie a doua parte a tomului VI din seria bibliografiei naționale retrospective a periodicelor intitulată Publicațiile periodice românești, în care sunt prezentate descrierile bibliografice ale publicațiilor periodice apărute pe teritoriul României în perioada 1936–1944, având titlurile cuprinse în cadrul literelor L–Z și Cifre (1990 de descrieri), la acestea se adaugă cele 2628 de descrieri din prima parte a acestui tom (titluri aferente literelor A–K), însumând un total de 4618 titluri. Categoriile de publicații periodice descrise în această lucrare sunt ziarele, buletinele, gazetele, precum și toate tipurile de reviste: culturale, științifice, literare, cu profil profesional, politic sau numai social, editate în limba română, indiferent de locul apariției, dar și cele în limbi străine, editate pe teritoriul administrativ al României.