Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice 1945-1964 (vol. II)

Digital: 22,20 RON

Cu aproape o jumătate de veac în urmă, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, directoare a Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, propunea colectivului din departamentul de „Literatură universală și comparată” o „idee îndrăzneață de comparatist”, și anume cercetarea sistematică a raporturilor dintre literatura română și literaturile lumii, așa cum se oglindeau acestea în presa autohtonă. Inedita, vasta și minuțioasa lucrare, unică în Europa, purtând titlul Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice și întocmită de-a lungul deceniilor de un număr restrâns de cercetători pasionați, a prins contur încet, dar sigur, rezultând până acum două serii ce însumează 13 volume, cea de-a treia serie debutând cu volumul I, publicat în decembrie 2023, urmat de prezentul volum. De la apariția celui dintâi op, în 1982, ea a devenit, după opinia lui Dan Grigorescu, un alt director al instituției, în anii ’90, „principala carte de referință a istoricilor literari ce studiază, din diverse unghiuri de perspectivă, receptarea valorilor literaturilor lumii” pe teritoriul României.