Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, are un loc bine definit în planul mântuirii lumii şi în teologia ortodoxă. Ea a fost aleasă dintre toate neamurile ca la „plinirea vremii”, Fiul Tatălui să Se nască dintr-însa. Dumnezeu Cuvântul S-a născut din Preacurata Fecioară „sub lege, ca să-i răscumpere pe cei care erau sub lege”, ca prin Jertfa şi Învierea Lui să ne izbăvim de moarte şi de osândă veşnică. Născătoarea de Dumnezeu a dat trup Fiului ca noi să dobândim înfierea Tatălui şi îndumnezeirea Duhului. Devenind fii ai Celui Preaînalt, ne-am făcut şi copii ai Maicii Domnului şi primim pe Duhul Sfânt Care Se roagă împreună cu noi, zicând: „Avva, Părinte!”. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel, despre această conlucrare a noastră cu Duhul Tatălui, scot în evidenţă iubirea Părintelui ceresc, Care „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. În aceeaşi măsură înţelegem misiunea Fiului Care „S-a smerit pe Sine, ascultător, făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”. Deci, iubirea divină e axa pe care poate fi desluşită soteriologia, iubirea fiind şi calea de a „descifra” mariologia ortodoxă.