Această carte se adresează cititorilor dornici de a cunoaște istoricul popoarelor etnice de pe teritoriul țării, mai puțin recunoscute, dar cu influențe în și din cultura țării românești, respectiv mocanii și ceangăii, regăsiți ca etnii în satele săcelene. Prima atestare documentară a satelor săcelene datează din 16 mai 1366. Documentul nu ne spune nimic despre structura etnică a populației. În schimb originea românească a satelor săcelene este dovedită de un document din data de 6 mai 1456. Până la anul 1366, satele făceau parte din țara Bârsei, un pământ românesc liber, o vatră de civilizație românească, până la cucerirea ei de către unguri, așa cum dovedesc cercetările arheologice și documentele scrise. Descoperirile arheologice demonstrează că satele săcelene au fost locuite încă din timpul neoliticului, iar un document lingvistic demonstrează că, la fel ca și Brașovul, făceau parte din Episcopia Cumană, un teritoriu cu o populație majoritar românească, după cum reiese dintr-un act emis în anul 1234 de papa Grigore al IX-lea.
