Volumul al V-lea din seria NALR – Crișana este destinat formelor verbale.
Coordonatorul acestei lucrări, prof. Dorin Urițescu, a gândit o structură și organizare a volumului diferită de celelalte atlase regionale, în sensul că formele verbale nu apar în ordinea dată de chestionarul Noului atlas lingvistic român decât parțial. Pentru redactarea hărților destinate formelor verbale, a fost luat ca model Atlasul lingvistic român, serie nouă, vol. VII, volum în care formele verbale sunt cartografiate şi grupate pe moduri și timpuri.