Volumul de față cuprinde studii despre opera și personalitatea principalilor critici literari din grupul lovinescian. Formând cea de-a treia generație maioresciană, ei vor reprezenta flancul autonomist-estetic în războiul cultural din deceniile 3–4 ale secolului trecut. Siliți să se retragă, în 1941, de la Revista Fundaţiilor Regale, după 1944, cei rămași în viață vor avea un parcurs mai mult sau mai puțin accidentat până la reintegrarea și acomodarea treptată în „noul regim” al literelor...
Reflectând un sector relativ neexplorat al literaturii române interbelice, studiile din volumul de față aparțin aproape în exclusivitate cercetătorilor de la Institutul de Istorie și Teorie literară „G. Călinescu” din București care au editat științific operele celor trei critici.